Ambasadorul Ucrainei a vizitat ULIM pentru a treia oară

În noul an de studii, Universitatea Liberă Internaţională din  Moldova a reluat o frumoasă tradiţie stabilită în anii precedenţi – întâlnirile studenţilor şi ale corpului profesoral cu ambasadorii ţărilor străine care au misiuni diplomatice la Chişinău. De această dată, ULIM l-a primit în vizită pe Ambasadorul Ucrainei, Excelenţa Sa, Serghei Pirojkov.

Evenimentul a demarat cu întrevederea protocolară a diplomatului ucrainean cu rectorul ULIM, academicianul Andrei Galben, la care a participat şi Nicolae Ţâu, vicerector pentru Cooperare Internaţională. Apoi, în Sala Mediatecii, proaspăt renovate, distinsul oaspete s-a întâlnit cu studenţii şi profesorii ULIM, pentru care a ţinut o prelegere publică.

Trei subiecte actuale au stat la baza acestei prelegeri. Primul, s-a referit la semnarea de către |Ucraina a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeana, care va avea loc în noiembrie 2013 la Vilnius. După cum se ştie, tot atunci, R. Moldova va parafa acest Acord cu UE. În contextul dat, Excelenţa Sa a menţionat că în Ucraina au loc dezbateri intense pe această temă, deoarece ideea încheierii Acordului de Asociere la UE are atât susţinători, cât şi opozanţi. Un sondaj de opinie, efectuat recent, arată totuşi că pe parcursul ultimilor cinci ani de când Ucraina duce tratative cu UE, societatea a făcut clar alegerea, pledând pentru integrarea europeană, şi nu pentru aderarea la Uniunea Euroasiatică. ”Pe an ce trece, în Ucraina creşte numărul simpatizanţilor ideii de integrare europeană”, a constatat Serghei Pirojkov.

Excelenţa Sa a menţionat, de asemenea, că până la aderarea de facto la Uniunea Europeană Ucraina are de parcurs o cale lungă, dar semnarea Acordului de Asociere constituie un pas important în realizarea acestui scop. Unii vorbesc despre riscurile aderării, despre teama de a  nu face faţă concurenţei produselor europene. În acest sens, potrivit diplomatului ucrainean, ţara sa întreprinde toate măsurile necesare de a racorda nivelul calităţii produselor autohtone la cel european. ”În aceasta constă de fapt unul dintre beneficiile aderării”, a subliniat Serghei Pirojkov, care consideră drept un avantaj important faptul că va fi anulat tariful pentru produsele exportate. Un alt avantaj constă în faptul că piaţa de desfacere în spaţiul european este mult mai mare.

Al doilea subiect pe care şi-a axat prelegerea ambasadorul ucrainean s-a referit la activităţile desfăşurate de Ucraina în 2013, când a deţinut preşedinţia în cadrul OSCE. În acest context, înaltul oaspete a menţionat că prioritatea Ucrainei a fost reglementarea problemei transnistrene. În opinia Excelenţei Sale, această problemă trebuie soluţionată doar pe cale paşnică, iar dialogul politic dintre părţi ar trebui să devină unul mai cooperant.

A trezit un interes sporit printre cei prezenţi în sală şi cel de-al treilea subiect adus în discuţie de Serghei Pirojkov: relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova şi Ucraina. După o activitate diplomatică de şase ani în R. Moldova, misiunea sa se apropie de sfârşit. În tot acest răstimp relaţiile bilaterale dintre state s-au bucurat de o dezvoltare continuă. Au fost întreprinse măsuri semnificative în vederea creării unui punct vamal comun la Palanca, proiect care continuă să se afle în discuţie. Există şi alte proiecte comune, cum ar fi, de exemplu, în domeniul transporturilor.

A fost pentru a treia oară când diplomatul ucrainean s-a aflat în vizită la ULIM, demonstrând prin aceasta că susţine politicile acestei universităţi de internaţionalizare a învăţământului superior. Ca de obicei, Excelenţa Sa a răspuns la întrebările studenţilor şi profesorilor, exprimându-şi încrederea că tinerii de astăzi vor continua să pledeze pentru integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană.

Evenimentul a fost organizat de către Centrul pentru Cooperare Internaţională ULIM în parteneriat cu Ambasada Ucrainei la Chişină

Comments are closed.