ReStart pentru un jurnalism de calitate ULIM, parte a unui proiect media românesc

ULIM a devenit partener oficial în cadrul Proiectului ReStart – pentru un jurnalism de calitate. Acordul de parteneriat a fost semnat la sfârşitul săptămânii trecute, de către rectorul Andrei Galben şi preşedintele Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind, Cristi Godinac. La ceremonia de semnare au fost prezenţi reprezentanţi ai Senatului prestigioasei instituţii basarabene, dar şi rectorul Universităţii Danubius din Galaţi, Andy Puşcă, unul dintre iniţiatorii Proiectului ReStart.

Proiectul ReStart – pentru un jurnalism de calitate  a fost lansat  la 3 mai, de către SRJ MediaSind, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, fiind inspirat de conceptul The Ethical Journalism Initiative(http://ethicaljournalisminitiative.org/en),  promovat de Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor. Proiectul se adresează studenţilor din universităţile românești care vor să se implice în promovarea unui jurnalism de calitate. Proiectul–pilot  a fost lansat  la Universitatea Danubius din Galaţi împreună cu Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, în urmă cu doi ani (vezi aici: http://www.mediasind.ro/news/agerpressiuniversitateadanubiusdingalatilanseazaproiectulrestart) .

Oportunități pentru viitori gazetari

În acest timp,  studenţii instituţiei au fost familiarizaţi de către  specialişti AGERPRES şi MediaSind cu principiile profesiei de jurnalism şi cu normele Codului Deontologic al Jurnalistului. Având un real succes, proiectul a fost extins şi la celelalte universităţi din ţară.  ReStart urmăreşte ca  studenții să intre în contact nemijlocit cu exigențele meseriei de jurnalist, prin participarea efectivă la activități redacționale, prin  redactarea de ştiri sau realizarea de fotografii ori materiale video.

Studenţii care vor fi selectaţi să participe la proiect vor primi legitimaţii de voluntari AGERPRES, iar cele mai bune articole, fotografii sau materiale video, vor fi postate pe site-ul www.mediasind.ro, pe site-urile partenerilor naţionali/internaţionali, pe cele ale universităţilor participante și vor fi promovate în presă. Cele mai bune materiale vor fi premiate!

Până în prezent, alături de ANP AGERPRES, au semnat acorduri de parteneriat cu SRJ MediaSind,  Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Universitatea Danubius din Galaţi, Universitatea din Craiova, Universitatea Ovidius din Constanţa şi cotidianul Bursa, urmând să se alăture şi alte  instituţii  din Timişoara, Cluj, Iaşi şi Bucureşti.

ULIM, unul dintre cele mai mari şi moderne centre universitare din RM

Înfiinţată în iunie 1992, ULIM  este unul dintre cele mai mari şi moderne centre universitare din Republica Moldova.  ULIM pledează pentru accesibilitatea si diversitatea studiilor universitare, iar  cei peste 10 000 absolvenţi ai universităţii sunt  mesageri ai Alma Mater pe toate continentele, confirmând modelul universitar de succes, ULIM. Veritabil lăcaş al învăţământului, culturii, stiintei şi artei, ULIM  găzduieşte o familie unită de profesori şi studenţi, care îmbrăţişează idealurile păcii, libertăţii şi democraţiei, gândirea creatoare şi generatoare a progresului. Concepută drept o instituţie universitară independentă, ULIM funcţionează în baza autogestiunii şi autofinanţării.

Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1927, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Agenția Națională de Presă AGERPRES este partener media al proiectului ReStart.

Înfiinţat în anul 2001, Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind – SRJ MediaSind este organizația națională a jurnaliștilor și a  lucrătorilor din mass-media românescă.  MediaSind și-a câștigat renumele  de apărător al oamenilor din presă și tipografii, asumându-și, printre altele, inițierea și semnarea primului Contract Colectiv de Muncă la nivel de ramură mass-media şi al Codului Deontologic al Jurnalistului. Este membru- fondator al Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind, organizaţie afiliată la Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Federaţia Europeană a Jurnaliştilor.

Departament Comunicare SRJ MediaSind  Chişinău

Comments are closed.